Acuzațiile Germaniei că Rusia este vinovată pentru atacul cu dronă de la Leipzig necesită o reacție militară dură, a declarat miercuri vicepreședintele Consiliului de Securitate al Federației Ruse, Dmitri Medvedev, scrie The Moscow Times. În opinia lui, Berlinul „merită o lovitură directă”, ca și toate fabricile germane de armament. Declarațiile vin în contextul în care, în ultimele 24 de ore, Germania a fost ținta a trei atacuri, două la centrale electrice și unul la gara din Augsburg.

„Având în vedere cursul neonazist și profund rusofob al actualei conduceri a Germaniei, sabotajul inventat este cea mai slabă formă de pedeapsă pentru păcatele lor. Ei merită o lovitură directă asupra tuturor fabricilor germane de tehnică militară destinate clicii banderiste (n.r. – cu referire la Stepan Bandera, liderul unei facțiuni a Organizației Naționaliștilor Ucraineni). Și, foarte probabil, și asupra altor locuri din Berlin”, a scris Medvedev pe canalul său de Telegram.

Trei atacuri în 24 de ore în Germania

Cel puțin două persoane au fost rănite în urma unei explozii produse într-un pasaj din gara centrală din Augsburg, în sudul Germaniei, potrivit poliției, scrie Euronews. După explozia la Gara Centrală din Augsburg, a fost declanșată o nouă alertă privind existența unor explozibili.

/www.antena3.ro/

 

Lasă un răspuns