Procurorii DNA au descins la Primăria Sectorului 3. Sunt vizați în anchetă viceprimarul Adrian Marian Cocoș și directorul general al Poliției Locale, Răzvan Graur. Site-ul de investigații Snoop a documentat rețeaua de la Poliția Locală Sector 3. Iată ce a descoperit.
- Snoop documenta acest subiect încă de anul trecut. DNA a făcut percheziții în această dimineață. „Sunt cu organele”, a comentat Graur.
- Dacă doriți să sprijiniți redacția de investigații Snoop, fără costuri suplimentare pentru dumneavoastră, prin redirecționarea impozitului pe venit, o puteți face aici.
Viceprimarul care a luat 2 la „mate” la BAC
Adrian Cocoș a devenit viceprimar al Sectorului 3 în februarie 2025, fiind propunerea PSD. A fost administratorul firmei IT de sector, compania Internet și Tehnologie S3 SRL, din subordinea primăriei. A lucrat și a deținut acțiuni la un grup de magazine online care vinde „haine CK” la 99 de lei.
















